Când intră PENSIILE pe card în aprilie 2024. Ar putea apărea întârzieri

Când intră PENSIILE pe card în aprilie 2024. Ar putea apărea întârzieri
Publicat: 26/03/2024, 13:42

Luna martie nu s-a încheiat deja, dar milioane de pensionari își fac deja calculele pentru luna aprilie și își planifică modul în care vor cheltui pensia aferentă lunii viitoare.

Aceasta și pentru că, cel mai probabil, majoritatea vor cheltui din banii din pensia pentru aprilie pentru a se pregăti pentru Paște, care anul acesta pică la începutul lunii mai (mai exact, pe 5 mai, n.red.).

Și pentru că înainte de 5 mai sunt și zile libere de la stat, este puțin probabil ca pensionarii să încaseze și pensia aferentă lunii mai înainte de Paște, notează Observator.

În mod normal, pensionarii care au optat să primească pensia pe card ar primi banii în jurul datei de 12 aprilie 2024, ţinând cont că ziua respectivă pică într-o vineri.

În cazul celor cărora pensiile le sunt aduse de poștași, banii ar putea sosi oricând în intervalul 1-15 aprilie, în funcție de modul în care autoritățile centrale vor distribui banii și de modul în care se organizează poștașii din fiecare localitate.

Pensiile ar putea să întârzie în aprilie

Există și posibilitatea ca plata pensiilor să fie făcută cu câteva zile mai târziu în aprilie, ceea ce s-ar putea să nu fie neapărat un lucru rău pentru pensionarii care, cel mai probabil, vor trebui să „tragă de bani” până după Paște.

Pe de o parte, pentru că pensiile sunt plătite pe card în jurul datei 12 a lunii, există posibilitatea ca anumite pensii să intre pe card tocmai în săptămâna 15-19 aprilie 2024.

Pe de altă parte, specialiştii atrag atenţia că protestele iniţiate de poştaşii din întreaga țară ar putea duce la o întârziere a datei la care aceştia duc pensiile seniorilor care au optat să încaseze banii prin intermediul factorilor poştali.

Sursa foto: Shutterstock

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe...
Edward Sanda și Cleopatra Stratan, la 3 ani de căsnicie. „Nimeni nu știa, era o...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×